https://religiasatanista.org/?p=90

Dezbotezul

O viață a stat alături de mine Căci am fost botezat Îngerul ce m-a condus toată viața Gândul mi la controlat Când cineva mă lovea peste față El la ureche-mi șoptea Lasă-l cu domnul, Domnul îl vede Și nu-l va ierta Întoarce obrazul să te lovească Cei profitori și mișei Așa am făcut, au dat toți în mine, Plină e lumea de răi Mă tot rugam, știam că aude Îngerul meu păzitor El era surd, sau poate Domnul Mi-a dat un înger actor? Îmi amintesc, vremuri mai grele Când de mâncare n-aveam Îngerul meu zicea ca n-aude Oricât de tare-i strigam Dar într-o zi Patriarhul Vitalicus A văzut acest hal Simplu mi-a spus:"Cazul e clinic Trebuie un ritual!" Cu bucurie-am primit dezbotezul Îngerii i-am alungat Greu am scăpat de putorile domnului, Dar pe veci am scăpat Acuma sunt păzit de-un demon Soldat, călit în război Dacă acum cineva-mi dă o palmă Ia un picior înapoi Fii tare ca fierul, fii ca oțelul Scapă de acest jug De îngerii domnului, de profitorii Ce te înjgheaba la plug Oprește-te, nu mai răbda suferința Îngeri-putori nu răbda În ritual vei primi dezbotezul, De mă vei contacta Întunecimea Sa, Patriarhul Vitalicus (martie 2023)