Orphus system + -

Istoria ritualului


Guazzo ne spune în Compendium Maleficarum că pactul poate fi de două feluri: "Primul, este cel exprimat, ce este un juramant solemn de fidelitate și omagiu, în fața a mai multor martori și în fața Diavolului (care ar fii teoretic prezent). Al doilea tip este pactul tacit care este scris ca o petiție către Satan și poate fi trimis printr-un alt adept dacă individul nu dorește să-l trimită direct către Satan. Prin acest pact, mai întâi se renunță la credința creștină și legatura cu Dumnezeu. Aceasta se face evident, prin blasfemie."
Sfântul Hippolytus al Romei ne spune că în pact sataniștii pronunță urmatoarele: “Resping Creatorul Cerurilor și al Pământului. Îmi resping Botezul. Îmi resping religia anterioară. Mă lipesc numai de Satan și cred numai în El.” După acest pact satanistul se îmbăiază ca o forma simbolică de botez nou, în numele lui Satan. (Din 'Compendium Maleficarum', editia anului 1610) Poate renega vechiul nume și își poate alege unul nou. Apoi îi oferă lui Satan o bucată din îmbrăcămintea sa. Apoi, aceștia jură fidelitate lui Satan în timp ce stau într-un cerc. Îi cer lui Satan să îi scoată din cartea lui Dumnezeu și să îi introducă în cartea Diavolului. Apoi îi promit sacrificii și promit că în fiecare an vor fi nevoiți să aducă daruri lui Satan sau unui demon. Apoi își plasează un semn al diavolului pe corp. Dupa ce ‘s-au marcat’, aceștia fac multe jurăminte. Toate acestea le vom vedea și în pactul de inițiere din 'Cathedral of the Black Goat', în cartea 'The Devil’s Bible'.
Un faimos pact este cel al lui Urbain Grandier. Acesta scrie că preotul (Grandier) va avea de plătit pentru serviciile demonilor o dată pe an prin vărsare de sânge, blasfemizarea uneltelor sacre (în pact spune că va călca în picioare uneltele obiecte sacre. Conform lui Montague Summers, care ne explică în 'Witchcraft and Black Magic' tot procesul, de la procurarea acestora până la rolul lor în ritual) și apoi se va alătura demonilor pentru a păcătui. Totusi realitatea a fost mai dură. Pactul nu a avut impact, căci deși în pact scria ca timp de 20 de ani va trăi fericit, el a fost ars pe rug în anul 1634, nu cu mult timp după pact. Textul rostit de Urbain Grandier: "We, the influential Lucifer, the young Satan, Beelzebub, Leviathan, Elimi, and Astaroth, together with others, have today accepted the covenant pact of Urbain Grandier, who is ours. And him do we promise the love of women, the flower of virgins, the respect of monarchs, honors, lusts and powers. He will go whoring three days long; the carousal will be dear to him. He offers us once in the year a seal of blood, under the feet he will trample the holy things of the church and he will ask us many questions; with this pact he will live twenty years happy on the earth of men, and will later join us to sin against God. Bound in hell, in the council of demons. Lucifer Beelzebub Satan Astaroth Leviathan Elimi The seals placed the Devil, the master, and the demons, princes of the lord. Baalberith, writer."
Richard Cavendish ne oferă un pact în cartea The Black Arts (p. 306): "My lord and master Lucifer, I acknowledge you as my god and prince, and promise to serve and obey you while I live. And I renounce the other God and Jesus Christ, the saints, the church of Rome and all its sacraments, and all prayers that the faithful may offer me; and I promise to do as much evil as I can and to draw all others to evil. And I renounce chrism, baptism, and all the merits of Jesus Christ and his saints; and if I fail to serve and adore you, paying you homage three times a day, I give you my life as your own. Made this year and day."
Un alt pact, care pare inteligibil, este scris invers, în limba latină. Acesta mai poartă și simbolurile unor demoni și sigiliile lor. Descifrat și tradus în engleză: Adeptul intra în cameră purtând crucea la gât și Biblia în mână (în cazul altei religii anterioare, se vor folosii simbolurile și cărțile sacre ale acesteia). Acesta le aruncă pe jos, calcă pe cruce și Biblie și spune: “Din această noapte, nu ma voi mai închina lui Dumnezeu, nici lui Iisus, nici sfântului Duh! Din acest moment nu voi mai urma căile Creștine! Renunț la învățătura și spiritul lui Dumnezeu și al nenorocitului sau Fiu! Nu voi mai servi crucea, fiindcă în ochii mei reprezintă numai dezgust! Nu voi mai servi un simbol al suferinței! Nu voi mai servi o religie a sclaviei! Renunț complet la Dumnezeu și căile Lui de mânture!” Crucea și Biblia pot fii aruncate în foc sau îngropate undeva departe de adept. Ritualul complet poate fi găsit în cartea Complete Book of Demonolatry. (Vrăjitorii calcă pe crucifix în fața Diavolului. Ilustrație din Compendium Maleficarum, ediția anului 1608)